DIRIGENTIE

DIRIGENTIE DE SANTIER pentru constructii civile si industriale, instalatii sanitare si instalatii electrice.

Dirigintele de santier il reprezinta pe investitor in relatiile acestuia cu toti factorii implicati.

Coordonare SSM

Activitati de prevenire si protectie in domeniul Securitatii si Sanatatii in munca (Protectia Muncii)

Identificarea pericolelor si evaluarea riscurilor pentru fiecare componenta a sistemului de munca, respectiv executant, sarcina de munca, mijloace de munca/ echipamente de munca si mediul de munca pe locuri de munca/posturi de lucru.

consultanta

Consultanta inainte de constructie sau inainte de cumparare

Intr-o perioada in care piata imobiliara pune la dispozitie o plaja mare de oferte, venim in sprijinul dumneavoastra in luarea unor decizii corecte.

 

Audit Energetic

 

 

DESPRE AUDIT ENERGETIC

Auditul energetic al unei clădiri urmarește identificarea principalelor caracteristici termice și energetice ale construcției și ale instalațiilor aferente acesteia și stabilirea, din punct de vedere tehnic și economic a soluțiilor de reabilitare sau modernizare termică și energetică a construcției și a instalațiilor aferente acesteia, pe baza rezultatelor obținute din activitatea de analiză termică și energetică a clădirii.

Certificatul de performanță energetică al unei clădiri urmarește declararea și afișarea performanței energetice a clădirii, prezentată într-o formă sintetică unitară, cu detalierea principalelor caracteristici ale construcției și instalațiilor aferente acesteia, rezultate din analiza termică și energetică.

 

IMPORTANT!

Proprietarii sunt obligați să aibă, din 19 iulie, certificatul de performanță energetică a clădirilor atunci cand vor vinde sau închiria un apartament sau o casă, contractele încheiate în lipsa acestuia putând fi anulate.

Obligativitatea certificatului energetic a fost introdusă prin Legea 159/2013 pentru modificarea și completarea Legii 372/2005 privind performanța energetică a clădirilor. Actul normativ a fost publicat în 20 mai în Monitorul Oficial și a intrat în vigoare vineri, 19 iulie.

Potrivit noilor reguli, proprietarul sau administratorul unei clădiri sau unitati de clădire (apartament) este obligat să pună la dispoziția potențialului cumpărator sau chiriaș, anterior perfectării contractului, o copie a certificatului energetic, astfel încât acesta să ia cunoștință despre performanța energetică a clădirii.

Totodată, în anunțurile de vânzare sau închiriere, proprietarul ori administratorul clădirii sau apartamentului va da și informații despre audit şi certificat.

La încheierea contractului de vanzare-cumparare, proprietarul este obligat sa îi dea cumparatorului certificatul energetic în original.

Contractele de vanzare-cumparare sau inchiriere incheiate in lipsa certificatului energetic sunt supuse nulitatii relative si pot fi atacate in justitie de catre partiile care au incheiat documentul sau de catre terti.

De asemenea, la data înregistrării contractului de vânzare-cumpărare, respectiv de închiriere, proprietarul este obligat să depună la organul fiscal competent o copie a certificatului energetic.

 

CLĂDIRILE CARE TREBUIE SĂ AIBĂ CERTIFICAT ENERGETIC

Certificatul de performanță energetică este întocmit pentru clădirile care se construiesc, se vând, se închiriază sau sunt supuse renovărilor majore.

Documentul este necesar pentru locuințe unifamiliale, blocuri de locuințe, birouri, clădiri ale instituțiilor de învațământ, spitale, hoteluri și restaurante, săli de sport, clădiri pentru servicii de comerț sau alte tipuri de clădiri consumatoare de energie, clădirile aflate în proprietatea sau administrarea autorităților publice sau a instituțiilor care prestează servicii publice.

Certificatul nu este necesar pentru clădiri și monumente protejate care fie fac parte din zone construite protejate, conform legii, fie au valoare arhitecturală sau istorică deosebită, deoarece acestora, dacă li s-ar aplica cerințele, li s-ar modifica în mod inacceptabil caracterul ori aspectul exterior.

De asemenea, documentul nu este necesar pentru clădiri folosite ca lacașuri de cult sau pentru alte activități cu caracter religios, pentru clădiri provizorii prevăzute a fi utilizate pe perioade de până la doi ani, din zone industriale, ateliere și clădiri nerezidențiale din domeniul agricol care necesită un consum redus de energie, pentru clădiri rezidențiale care sunt destinate a fi utilizate mai puțin de patru luni pe an, pentru clădiri independente, cu o suprafața utilă mai mica de 50 de metri pătrați.

În certificatul de performanță energetică a clădirii sunt cuprinse date privind consumul de energie al unei clădiri sau al unei unități de clădire.

Performanța energetică a clădirii se exprimă printr-o notă, de la 20 la 100, care este cu atât mai mare cu cât clădirea are o eficiență energetică mai ridicată.

Totodată, performanța energetică se exprimă prin încadrarea într-una din cele șapte clase, de la clasa A caracterizată prin consumul cel mai scăzut de energie, respectiv un consum de pănă la 125 de kWh/mp/an, până la clasa G corespunzătoare celui mai ridicat consum, respectiv de peste 820 kWh/mp/an.

Legea impune și obligativitatea afișării certificatelor la clădirile aflate în proprietatea sau administrarea autorităților publice ori a instituțiilor care prestează servicii publice, cu o suprafață utila de peste 500 de metri pătrați. Începând din 9 iulie 2015, obligativitatea se va aplica și clădirilor de acest tip cu o suprafață utilă de peste 250 de metri pătrați.

Totodată, noua lege impune obligativitatea analizării introducerii sistemelor alternative de energie din surse regenerabile, atât la construirea clădirilor noi, cat și în cazul renovării majore a clădirilor existente.

Investitorii și proiectantii vor trebui să ia toate masurile ca, începand din 31 decembrie 2020, clădirile noi să aibă consum de energie aproape egal cu zero.

 

PAȘII PE CARE TREBUIE SĂ ÎI URMAȚI PENTRU OBȚINEREA UNUI CERTIFICAT DE PERFORMANȚĂ ENERGETICĂ

1. Realizarea unui contract de prestări servicii între dvs., în calitate de proprietari ai clădirii și Like Consulting – printr-un auditor energetic autorizat.

2. Auditorul face o inspecție tehnică a clădirii, pe teren, pentru a culege informații și pentru măsurători specifice – durata 30 – 45 minute.

3. se depune un dosar, care conține acte dar și răspunsuri la anumite întrebări specifice:

– planul de arhitectură al apartamentului (eventual planul din dosarul de cadastru) și poziționarea lui în bloc (de colț, parter, ultim etaj, de mijloc, langă un gang, deasupra unui spațiu comercial etc.);

– număr camere și tip (living/sufragerie, bucătarie, băi, dormitoare, holuri, debarale, balcoane etc.);

– an construcție bloc;

– adresa (stradă, sector, bloc, scară, etaj, număr de apartament);

– regimul de înalțime al clădirii (Subsol/Demisol+Parter+ n etaje);

– orientare cardinală apartament (N, S, NE etc.);

– poze de fațade ale blocului, eventual terasă și subsol (conducte);

– tip utilități (încălzire centralizată, apă caldă menajeră, iluminat,

ventilație mecanică, climatizare centralizată);

– stare instalații subsol,

– casa scării este încălzită, are pereți exteriori;

– tip tâmplărie apartament (ferestre, uși exterioare) și dimensiuni;

– există contoare apă caldă menajeră?

– stare ghene de ventilare din debarale, bai, bucatarii;

– există robineți termostatici sau repartitoare de costuri?

– structura pereților exteriori (BCA, zidărie caramidă, beton, beton + BCA, panouri tristrat etc.), grosimea lor și starea lor (tencuială căzută, igrasie, condens);

– tip lămpi de iluminat, putere&numar;

– tip corpuri de încălzire (calorifere) și vechimea lor;

– înălțime nivel;

– stare și vechime coloane de alimentare cu agent termic pentru încălzire;

– starea terasei;

– există contor general de încălzire/apă caldă?

4. Auditorul va determina prin calcul consumurile de energie aferente sistemelor de instalații din clădire (încălzire, apă caldă menajeră, iluminat, climatizare și ventilare) astfel încât să se poată încadra clădirea într-una din clasele de eficiență energetică de la clasa A (foarte eficient energetic) la clasa G (foarte puțin eficient energetic).

 

 

 

Str. Calea Basarabi, Nr. 9, Craiova, Cod Postal 207367, Jud. DOLJ, CUI: 38298649, Tel.:+40743190481, e-mail: office@dscworld.ro